duminică, 17 februarie 2008

noua grila de salarizare

Conform Ordonanţei nr. 15 din 30/01/2008Publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 82 din 01/02/2008, un profesor debutant are salarul de incadrare de 981 de lei, iar un profesor cu gradul didactic definitiv cu pana la 6 ani vechime, are 988 de lei.
Oare aceasta Ordonanta de urgenta a tinut cont de faptul ca salarul minim pe economie este de 500 de lei, iar conform art. 40 din Contractul Colectiv de munca unic la nivel national, coeficientul de multiplicare este 2 pentru o persoana care este angajata pe un post ce necesita studii superioare, ceea ce ar insemna un salar de minim 1000 de lei pentru debutanti si profesori cu pana in 6 ani vechime?
Ce credeti, se va ajunge la un nou proces?

joi, 31 ianuarie 2008

un alt proiect de lege a invatamantului

PSD a hotarat sa nu sustina actualul proiect de lege al invatamantului (cel supus dezbaterii), si se lucreaza la un nou proiect care va fi finalizat in circa 3 saptamani. Sa vedem ce iese!

marți, 22 ianuarie 2008

asteptari

Din pacate au trecut 16 zile de cand am postat un mesaj in care solicitam sa-mi transmiteti propuneri de modificare a proiectului de lege al invatamantului, si nimic... Ori totul e OK, ori este un dezinteres total din partea tuturor.

Din informatiile pe care le detin, doamna Ana Birchall, sefa departamentului de educatie publica si cercetare al PSD se deplaseaza in fiecare judet pentru a discuta cu elevii, parintii si profesorii despre acest proiect de lege. Interesati-va la sediile judetene PSD cand se afla la dumneavoastra in judet, si puteti sa-i comunicati direct opiniile dumneavoastra.

duminică, 6 ianuarie 2008

proiectul de lege al invăţământului

După cum ştiţi se află în dezbatere publică proiectul de lege al învăţământului.

Aştept de la dumneavoastră sugestii şi propuneri de modificare a proiectului de lege.
Intenţionez să centralizez aceste propuneri şi să le trimit atât ministerului cât şi partidelor politice.

plata pentru teza unica...

Am citit şi eu ordinul ministrului educaţiei nr. 2853 din 19.12.2007 şi nu am înţeles nimic!

Conform acestui ordin, un supraveghetor va fi plătit cu 40 de lei. Pe cât timp domnule ministru? Pe o zi, pe două, pe trei sau pe patru zile?

Dacă e pentru o zi, atunci un supraveghetor, pentru 4 zile in care a stat cate 2 ore la catedra si a citit ziarul (se vede după rezultate că aşa a fost, notele sunt exagerat de mari şi lucrările parcă sunt trase la xerox) va lua 160 lei, adică dublu faţă de un membru din comisie, care chiar a muncit mai mult decat un supraveghetor; mai mult chiar decat presedintele comisiei.
Dacă e pe 4 zile de supravegheat, atunci în semestrul II, toţi elevii vor lua 10, pentru ca nimeni nu va vrea sa lucreze pentru 5 lei pe oră.(4 zile X 2 ore=8 ore).

Doar o minte liminata ca cea A domnitei poate da un astfel de ordin!

Bun venit!

Salut toti cititorii acestui blog pe care l-am creat in speranta ca va veti spune parerea despre ceea ce se intampla in invatamant, ca ne vom uni fortele si vom face tot ce ne sta in putinta pentru a putea schimba ceea ce e putred in invatamantul romanesc.